LBG este un serviciu de evaluare si crestere a performantei proiectelor de comunitare gandit in principal pentru companii. Cu toate acestea, rolul partenerilor comunitari este crucial pentru a obtine date relevante deoarece ONG-urile si institutiile non-profit sunt principalii parteneri de implementare a acestor initiative. De aceea, in lipsa unor informatii relevante de la partenerii comunitari, companiile nu pot raporta complet informatiile legate de schimbarile aduse de proiectele pe care le sustin.
De aceea, LBG Romania ofera ONG-urilor si altor parteneri comunitari posibilitatea de a-si adapta modul de raportare conform metodologiei LBG. In plus, in calitate de facilitator de tara al acestui model de raportare, ARC incurajeaza orice ONG sa-l utilizeze nu numai pentru a furniza informatii companiilor membre LBG, ci in relatie cu orice alta companie care i-a sponsorizat activitatea. Sau doreste sa o sustina in viitor.
Organizatiile interesate de instrumentele de lucru LBG si modul de raportare pot solicita instruire din partea consultantilor ARC. In functie de marimea grupului de participanti si rezultatele dorite de organizatii, aceste cursuri dureaza intre 4 si 8 ore. Datele noastre de contact pot fi gasite in pagina de prezentare a echipei.